Home >> Dacia Plant Produse farmaceutice > Remedii >> STIMULAREA LACTATIEI 60cpr DACIA PLANT

Livrari la usa in Bucuresti 9 lei! Livrari la usa in provincie 19,90 lei!
Sunati la: - 021-210.95.50 sau 0723-819.700 - intre orele 10-18
Comandati produsele dorite prin email: farmaciaverde@util21.ro

STIMULAREA LACTATIEI 60cpr DACIA PLANT

Estrogenic, galactogog (produce creşterea secreţiei lactate), emenagog (declanşează ciclul menstrual), afrodisiac, antispastic, anticolitic, tonic digestiv, carminativ, antiseptic intestinal, diu
24,90 RON

 

Descriere produs:

STIMULAREA LACTATIEI 60cpr DACIA PLANT


Rezistenţa la boli, formarea de anticorpi, prevenirea alergiilor, dezvoltare emoţională armonioasă şi creşterea coeficientului de inteligenţă, sunt doar câteva dintre beneficiile de neînlocuit ale laptelui matern. Mai ales în primul an de viaţă, laptele matern este prima şi cea mai importantă opţiune de hrănire pentru bebeluş. Adesea însă, o serie de factori, precum confruntarea cu stresul, alăptarea rară sau insuficientă, necunoaşterea poziţiei corecte de alăptare, consumul insuficient de lichide, hrănirea deficitară, o atmosferă emoţională tensionată, etc. pot să afecteze proaspăta mamă şi astfel să determine scăderea lactaţiei, generând un nou motiv de tensiune şi îngrijorare.

Imediat după identificarea şi eliminarea, pe cât posibil, a factorilor perturbatori ai lactaţiei, primul ajutor eficient îl reprezintă utilizarea suplimentelor naturale pe bază de plante de leac.

Comprimatele Stimularea lactaţiei din gama Mami, sunt nedăunătoare pentru mamă şi copil, complet naturale şi conţin plante cu efecte galactogoge şi estrogenice, de diminuare a stresului, care totodată reduc posibilitatea de apariţie a colicilor la sugari.

Utilizarea zilnică a acestui produs, corelată cu consumul unei cantităţi suficient de mari de lichide (2-3 litri pe zi), generează efecte sesizabile încă din primele zile de utilizare.

SHATAVARI (Asparagus racemosus)
Shatavari este prin excelenţă o plantă a feminităţii, denumirea sa sanscrită însemnând "cea care poate să ţină 100 de bărbaţi". În India este folosită de mii de ani, având un potenţial excepţional de stimulare hormonală feminină, datorat conţinutului ridicat de fitoestrogeni, care imprimă eficienţa terapeutică a acestei plante. În compoziţia sa au fost identificate urmatoarele substanţe bioactive: saponine steroidice (shatavarinele I-IV), asparagozidele 1-8, alcaloizi, asparagamina, proteine, izoflavone, racemosol, polizaharide, mucilagii. Saponinele steroidice sunt responsabile de acţiunea estrogenică a plantei, ele determinând creşterea secreţiei de prolactină şi ACTH, cu mărirea secreţiei lactate (efectul galactogog) la femeile care alăptează. Extractul din rădăcină de Shatavari determină dezvoltarea glandelor mamare, fiind eficient şi în caz de infertilitate (la femei), tulburări menstruale (amenoree, dismenoree), menopauză, având efect afrodisiac şi adaptogen.

ANASON (Pimpinella anisum)
Este una dintre cele mai vechi plante aromatice cunoscute şi utilizate în scopuri medicinale. Anasonul a fost utilizat în Egiptul Antic încă din anul 1500 î.C., iar romanii l-au folosit pentru stimularea digestiei. În compoziţia plantei au fost identificate următoarele principii active: ulei volatil (alcătuit din anetol, estragol, dianetol, α şi β-pinen, limonen, anisol, linalool, terpineol, vanilină, acid anisic), cumarine (umbeliferonă), furanocumarine (bergapten), flavone, proteine, zaharuri, etc. Anasonul prezintă acţiune estrogenică, având efect emenagog (de declanşare a ciclului menstrual) şi galactogog (creşterea secreţiei de lapte la lehuze), acţionând şi asupra lobului anterior al hipofizei.

MĂRAR (Anethum graveolens)
Denumirea ştiinţifică a plantei, „Anethum”, provine din "anethon", care înseamnă în limba greacă „mărar”. Este o plantă care amplifică feminitatea, având o compoziţie bogată în ulei volatil (alcătuit din carvonă, limonen, miristicină şi dilapiol) şi fitoestrogeni. Mărarul acţionează la nivelul aparatului reproducător feminin corectând carenţele estrogenice şi putând fi astfel administrat la femeile care se confruntă cu o estompare a caracterelor feminine, frigiditate, tulburări menstruale, hipoplazie mamară şi menopauză. De asemenea, prezintă şi efect galactogog, prin creşterea secreţiei lactate la femeile care alăptează.

ROINIŢĂ (Melissa officinalis)
Roiniţa este o plantă mediteraneană, iar denumirea sa ştiinţifică provine de la cuvântul grecesc "Melissa" care înseamnă "albină" şi se datorează mirosului său puternic care atrage albinele. Roiniţa are o compoziţie bogată, formată din ulei volatil (alcătuit din citral, citronelal, citronelol, linalool, geraniol, acetat de linalil), acid rozmarinic, acid cafeic, acid clorogenic, triterpene (acid ursolic şi oleanolic), flavonozide, cumarine, mucilagii şi rezine. Acţiunea terapeutică a plantei se datorează acetatului de linalil şi citralilor, componente ale uleiului volatil care acţionează asupra sistemului limbic, producând un efect de reglare psihoemoţională şi de tratare a distoniilor neurovegetative.

FENICUL (Foeniculum vulgare)
Feniculul este o plantă aromată, de origine mediteraneană, folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile sale medicinale. Hipocrate, părintele medicinei, recomanda feniculul ca diuretic şi emenagog, el fiind însă folosit şi pentru proprietăţile sale afrodisiace şi de stimulare a digestiei. În compoziţia plantei au fost identificate următoarele principii active: ulei volatil (alcătuit din anetol, α şi β-pinen, mircen, camfen, estragol, limonen, fenchonă), ulei gras, fitosteroli (β-sitosterol, stigmasterol, campesterol, colesterol), triterpene (α-amirenol), cumarine (umbeliferonă), furanocumarine (bergapten, imperatonină), acid cafeic, acid clorogenic, tocoferol, vitamina C, etc.

Feniculul este o plantă cu acţiune estrogenică şi galactogogă, fiind utilizat ca şi adjuvant în tulburări menstruale (amenoree, oligomenoree, dismenoree), hipoplazie mamară, hirsutism, menopauză, şi pentru creşterea lactaţiei la femeile care alăptează.

Actiuni
estrogenic, galactogog (produce creşterea secreţiei lactate), emenagog (declanşează ciclul menstrual), afrodisiac, antispastic, anticolitic, tonic digestiv, carminativ, antiseptic intestinal, diuretic.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant pentru creşterea secreţiei lactate la lehuze.

Administrare
La lehuze:
câte 2 cpr. de 3 ori pe zi, cu 30min. înainte de mese.
Contraindicatii
sarcină, alergie la oricare din componentele produsului.

Precautii
a se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare.

REACŢII ADVERSE:
pot apărea alergii cutanate.


 

 

Produse din aceeasi categorie